Oxidul de scandiu, cunoscut și sub numele de trioxid de scandiu, este un solid alb cu o structură cubică de sesquioxid de pământ rar, o structură moleculară de Sc2O3, un punct de topire de 2403 grade ± 20 grade, insolubil în apă și solubil în acid fierbinte.
Scandiul, o substanță simplă, este de obicei folosit în aliaje, iar oxidul de scandiu joacă, de asemenea, un rol crucial în materialele ceramice. De exemplu, materialele ceramice din zirconiu tetragonal, care pot fi utilizate ca materiale pentru electrozi pentru celulele de combustibil cu oxid solid, au o caracteristică foarte unică. Conductivitatea unor astfel de electroliți va crește odată cu creșterea temperaturii ambientale și a concentrației de oxigen în mediul natural. Cu toate acestea, structura moleculară a acestui tip de materiale ceramice nu poate exista stabil de la sine și nu are valoare de producție industrială; Este necesar să adăugați câteva materiale care pot determina acest tip de structură pentru a asigura caracteristicile originale.
În plus, nitrura de siliciu, un material ceramic de inginerie cu rezistență ridicată și rezistență la temperaturi ridicate, este utilizată ca densificator și stabilizator. Oxidul de scandiu, ca densificator, poate forma o fază refractară Sc2Si2O7 la marginea particulelor fine, reducând astfel deformarea la temperatură ridicată a ceramicii de inginerie. În comparație cu alți oxizi, oxidul de scandiu poate îmbunătăți mai bine proprietățile mecanice la temperatură înaltă ale nitrurii de siliciu. Adăugarea unui pic de Sc2O3 la UO2 în combustibilul reactorului la temperatură înaltă poate preveni modificările rețelei, creșterea dimensiunii corpului și fisurile cauzate de conversia UO2 în U3O8.
Oxidul de scandiu se descompune din sarea de scandiu atunci când este încălzit. Poate fi folosit ca material de evaporare al acoperirii materialului semiconductor, precum și ca laser solid reglabil cu lungimea de undă, pistol cu electroni de televiziune de înaltă definiție, lampă cu halogenuri metalice etc.
